„Sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Senatului nr. 36/2019 pentru alegerea președintelui Senatului”, potrivit ordinii de zi afișate pe site-ul instituției.
O decizie din partea judecătorilor CCR pe această speță a fost amânată în trei rânduri.
Teodor Meleșcanu a fost ales pe 10 septembrie, la propunerea PSD, președinte al Senatului.
În aceeași zi, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu anunța că va sesiza Curtea Constituțională asupra alegerii lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului, invocând încălcarea Regulamentului de funcționare a forului legislativ.
„Constatăm, cei din grupul ALDE, că această alegere s-a făcut cu încălcarea prevederilor Regulamentului, drept pentru care vă aduc la cunoștință că acest lucru nu va rămâne fără urmări, vom face sesizare la CCR și îi invit pe cei care sunt de acord cu acest punct de vedere să își depună semnăturile pe sesizarea Curții, pe care o vom pregăti imediat. (…) Avem o problemă procedurală foarte serioasă, întrucât Regulamentul Senatului prevede clar că alegerea președintelui se face pe baza propunerilor înaintate de grupurile parlamentare, câte o propunere de fiecare grup”, a afirmat atunci în plen Tăriceanu.
Președintele ALDE explica faptul că nu pot exista două propuneri pentru șefia Senatului din partea aceluiași grup parlamentar, în contextul în care Meleșcanu făcea parte atunci din grupul senatorilor ALDE.
Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu l-a propus atunci pentru această funcție pe Ion Popa.
„Vreau să luați act că grupul ALDE își exercită dreptul de a avea propria propunere, pe care o vom face în persoana lui Ion Popa, nu pot să existe două propuneri din partea aceluiași grup. Domnul senator Meleșcanu, pe care dumneavoastră îl propuneți, poate să fie candidatul dumneavoastră, cu condiția să nu facă parte din grupul ALDE, pentru că altfel se încalcă prevederea regulamentară potrivit căreia fiecare grup face o singură propunere. Din partea grupului ALDE nu pot exista două propuneri, ci una singură”, a conchis Tăriceanu.
Ca urmare a alegerii lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului, cu susținerea PSD, fostul ministru de Externe a fost exclus din ALDE. Acum Meleșcanu este președintele partidului Forța Națională.